Încă de cum am intrat în Târgu Mureş, m-am
regăsit într-un oraş al artei, de la înfăţişarea clădirilor până la aspectul
studenților care recitau, interpretau și cântau. Sincer, când am intrat în sală
nu m-am gândit că voi fi atât de impresionată de prezentări pe cât am fost: am
avut parte de
îmbunătățirea cunoștințelor prin prezentările celor prezenţi, dar şi de relaxare prin ascultarea acelor cântece care fie aparţineau unor compozitori celebri, fie erau compuse de studenți. Toate acestea au reuşit să mă conducă într-un alt peisaj sau într-o altă epocă. (Petrache Bianca, Universitatea din Piteşti, Facultatea de Litere, Departamentul Limbă şi literatură, secţia Franceză-Engleză)

Un
oraş minunat în care am găsit oameni minunaţi. A fost prima dată când am
vizitat orașul Târgu Mureş şi deja îmi doresc să-l vizitez din nou. (Giorgiana
Zberea, Universitatea din Piteşti, Facultatea de Litere, Departamentul Limbă
şi literatură, secţia Franceză-Engleză)
In
cadrul Simpozionului național al studenților am avut şansa de a interacționa cu
persoane interesate de artă şi frumos. Pe acordurile muzicii, am putut reflecta
la tema iubirii din creația lui Antonio Vivaldi; curiozitatea mi-a fost
stârnită de prezentarea inedită a mitului Contelui Dracula; mi-au fost
descifrate anumite simboluri (apa, focul), dintr-un film celebru, Shutter
Island, dar şi visul abordat din perspectivă psihanalitică. Ne-au fost prezentate
anumite etape din istoria artei, în special din istoria muzicii, care ii au ca
reprezentanți pe P. I. Ceaikovski, Claudio Monteverdi şi alții.
Participarea la Simpozionul național al studenților, mi-a îmbogăţit cunoştințele în domeniul artei, a fost o experienţă de neuitat, deşi, atât eu, cât și colegele mele, am avut emoții în timpul prezentării lucrărilor noastre. Dar, cu siguranţă, ne-am îndrăgostit de atmosfera caldă şi de oraşul Târgu-Mureş şi, de aceea, suntem dornice să participam şi anul viitor la această manifestare a artei prin intermediul muzicii, picturii, literaturii şi cinematografiei. (Claudia Meişan, Universitatea din Piteşti, Facultatea de Litere, Departamentul Limbă şi literatură, secţia Franceză-Engleză)

Emoţiile
(pe care, de altfel, am fost sfătuite să le lăsăm deoparte) au fost totuşi
prezente, cu toate că atât instituţia, cât şi profesorii au fost primitori;
sentimentul dat de un loc nepăşit până în acel moment, mi-a dat senzația,
pentru scurt timp, că aş fi într-o altă lume. Totul era făcut din muzică, parcă
şi foişorul de afară avea rolul lui muzical. Simpozionul a fost parcă pus pe
portativ, iar literele noastre înghesuite pe pagini s-au transformat în note
muzicale. Noi i-am citat pe marii oameni de cultură, iar ei i-au cântat. Pot
spune că a fost un concert romantic despre Ceaikovski în timp ce Rimbaud dorea
o Țigaretă fumegândă, iar Ave Maria trasa paralela imaginară
între literatură şi cinematografie, din punctul de vedere al visului văzut din
perspectivă psihanalitică. Toți am ascultat in Linişte, Creația de
operă a lui Claudio Monteverdi şi Sincretismul artelor. (Macarie
Loredana, Universitatea din Piteşti, Facultatea de Litere, Departamentul
Limbă şi literatură, secţia Franceză-Engleză)
Simpozionul
național al studenților de la Târgu Mureș, a fost o experiența minunată. Oraşul
a fost exact cum mi l-am imaginat; plin de istorie, oameni plini de viață şi cu
zâmbetul pe buze, exact ca în Ardeal. Cât despre eveniment, m-am simțit foarte
bine încă de când am intrat pe porţile Universității de Arte, având în vedere
pasiunea mea pentru artă, fie că este vorba despre muzică, teatru sau dans. De
aceea am ales să vorbesc despre cinematografie. Pe toată durata manifestării a
fost o atmosferă relaxată, iar toţi cei prezenți ne-au împărtăşit o parte din
geniul lor. Îmi voi aminti cu mare plăcere această experiență şi sper ca şi
anul viitor să fiu prezentă la cea de-a patra ediție a simpozionului național
al studenților. (Luiza Buşiu, Universitatea din Piteşti, Facultatea de
Litere, Departamentul Limbă şi literatură, secţia Franceză-Engleză)
Târgu Mureş ... un oraș în care am păşit cu entuziasm
pentru prima oară ... am întâlnit oameni primitori, am văzut clădiri pe care
istoria se citea cu ușurință ... am trăit din plin fiecare moment ... Simpozionul
național al studenților a fost unul organizat cu
multă grijă de către cei implicaţi, văzându-se în fiecare activitate pasiunea
fiecăruia pentru ceea ce face.
Muzica (...) m-a impresionat (...), m-am lăsat condusă de fiecare sunet al pianului, de fiecare silabă din vocea interpreţilor… am început trăind intens un moment religios prin Ave Maria, mi-am lăsat sufletul sa călătorească într-o oaza de Linişte pentru ca mai apoi să fiu "înconjurată" de florile de tei din Dorinţa lui Mihai Eminescu. Într-un final, o Ţigaretă fumegândă m-a făcut sa retrăiesc într-o clipită momente din viaţa mea… a fost cu totul special... aş repeta oricând o astfel de experienţă... (Costea Florentina, Universitatea din Piteşti, Facultatea de Litere, Departamentul Limbă şi literatură, secţia Franceză-Engleză)