Simpozionul naţional cu participare internaţională
al cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar
cu titlul
al cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar
cu titlul
De la renascentişti la…
impresionişti
Simpozionul se înscrie sub egida
Un deceniu de activitate a Departamentului de Muzică
Simpozionul se înscrie sub egida
Un deceniu de activitate a Departamentului de Muzică
REZUMATE
APOLȚAN, Raluca-Edit
Profesor,
grad didactic I, Şcoala Populară de Arte, secţie a Centrului Judeţean pentru
Cultură Tradiţională şi Educaţie Artistică Mureș/anul I Master, Departamentul
de Muzică, Universitatea de Arte din Tîrgu-Mureș, Coordonator ştiinţific:
conf.univ.dr. Ramona PREJA
Implicații educaționale
ale jocului didactic
muzical în preșcolaritate
Sintagma
“cei 7 ani de acasă” reflectă importanţa constituirii bazelor activităţii
psihice şi conturarea trăsăturilor de personalitate, marcând comportamentele
viitoare. Datorită
specificului pe care îl implică stadiul preşcolarităţii, ceea ce urmează să
“construim” acum prin acţiuni educative adecvate, nu poate fi înfăptuit în
etapa anterioară şi este extrem de dificil sau chiar imposibil de recuperat în
stadiul următor. Perioada preşcolară este prima în care copilul manifestă
aptitudini în domeniul artelor. În urma includerii ciclului preşcolar în
sistemul general de învăţământ, muzica primeşte pe lângă atributul său
distractiv, o orientare educativă pronunţată. Printr-o selecţie adecvată de piese, muzica aduce un aport substanţial la
îmbogăţirea cunoştinţelor, la dezvoltarea laturii morale şi afective. Copiii
sunt atraşi de ritm şi sunet încă de timpuriu, iar mediul grădiniţei favorizează
atât atributul său distractiv, cât şi orientarea educativă pronunţată pe care o
oferă. Mijloacele
de realizare a educaţiei muzicale sunt: cântecul, audiţia, exerciţiile
muzicale, jocurile cu text şi cânt şi jocurile muzicale, acesta din urmă fiind
şi cel mai complex dintre mijloace – reprezintă o combinaţie „invincibilă”
între joc şi muzică, satisfăcând atât nevoia copiilor de a fi activi cât şi
interesul lor pentru muzică. Din punct de vedere
psihologic, muzica aduce o influenţă pozitivă asupra intelectului prin aportul
conţinutului de idei, fapte, trăiri, stimulând capacităţile de a percepe
detalii, de a înţelege. Dezvoltă
gândirea, limbajul, activitatea voluntară şi imaginaţia, stimulează atenţia şi
memoria, impulsionează motivaţia. Creează copiilor oportunitatea de a socializa şi de a-şi cultiva
răbdarea, perseverenţa, disciplina, curajul, iniţiativa, prietenia, stima. O altă contribuţie importantă a muzicii o regăsim în
dezvoltarea fizică: aparatul respirator, aparatul vocal, facilitarea mişcărilor
ritmice însoţind interpretarea sau jocul muzical, îndemnând la euritmie şi
dans, astfel stimulând o dezvoltare armonioasă a corpului şi dorinţa de mişcare
a cărei importanţă este minimalizată în zilele noastre.
BĂLAN,
Carla
profesor
debutant, Liceul Vocațional de Artă/ anul I Master, Departamentul de
Muzică, Universitatea de Arte din Târgu-Mureș,
Viziunea
interpretativă a rolului mozartian Suzana
Dintre operele lui Mozart, Nunta
lui Figaro, opera buffa prin excelență, a fost și probabil va rămâne atât
cea mai reprezentativă lucrare lirică a creației sale cât și cea mai frecvent
interpretată. Considerată încă de la premiera absolută un succes, aceasta a
reușit încă de atunci să mențină atenția și interesul publicului. În elaborarea
operei, compozitorul împreună cu libretistul nu s-au bazat pe
stereotipurile impuse de genul de operă ci din contră, și-au înzestrat
personajele cu o combinație neobișnuită de calități și defecte. Ele se învârt
în permanență într-un complot comic în care sunt prezentate lupte sociale,
răsturnări de situație și în care se urmăresc două povești de dragoste
diametral opuse, toate aceste aspecte fiind scăldate într-o dramatică și
muzicală profunzime. Rolul Susanei este atât o piatră de încercare, cât și o
lecție vocală necesară oricărei soprane lirice. Este cunoscut faptul că
interpretarea corectă a frazelor mozartiene contribuie la consolidarea unei
bune tehnici vocale, la dezvoltarea amplă a respirației dar și la gândirea
ciclică a interpretului, toate acestea într-un registru de cele mai multe ori
comod, lipsit de dificultatea liniilor vocale înalte pe care le regăsim de la
Rossini încolo. Rolul Susanei este unul larg interpretat și îndrăgit de toate
marile soprane ale lumii, ocazional fiind abordat și de mezzo-soprane înalte,
întrucât ambitusul este unul comod. În lucrare este dezbătută complexitatea ce
caracterizează acest personaj, modul în care relaționează cu celelalte
personaje, dar și problemele de vocalitate întâlnite în construcția rolului.
ATANASIU,
Ovidiu Ene
anul
I Master, Departamentul de Muzică, Universitatea de Arte din Târgu-Mureș
profesor, Liceul Vocațional de Artă din
Tîrgu-Mureș
„Dumitru
Capoianu: Toccata”
Compozitor născut în 19 octombrie
1929, Dumitru Capoianu a studiat la Conservatorul
din București, avându-i ca profesori pe Victor Gheorghiu (TSD), Mihail Jora
(armonie), Marțian Negrea (contrapunct), George Enacovici (vioară) și Mihail
Andricu (compoziție). Dumitru Capoianu a scris muzică simfonică,
vocal-simfonică, de teatru, de film, muzică vocală, corală, de cameră, operetă
și alte genuri. După 1984, anul înființării primului festival
internațional de chitară clasică din țara noastră, mă refer la cel de la
Sinaia, compozitorul este atras de acest instrument și scrie mai multe lucrări
pentru chitară solo printre care Toccata,
o sonată pentru flaut și chitară, un concert pentru chitară și orchestră.
Toccata este
scrisă după cea de-a doua ediție a festivalului de la Sinaia, adică în anul
1985. Este o lucrare de mici dimensiuni, practic se desfășoară pe parcursul a
doar 82 de măsuri, într-un tempo mișcat de Allegro, cu un limbaj modal,
tulburat de multe inflexiuni cromatice. Textul muzical este des fragmentat de
pauze și are la bază mai mult dezvoltarea celulelor de bază. Forma lucrării
este tristrofică, A – B – A, la care se adaugă o Codă.
MATEI, Florina
profesor,
doctor, gradul didactic I, Colegiul de
Muzică „Sigismund Toduță” Cluj-Napoca
Variaţia
în actul creativ folcloric
Tendinţa, dar şi dorinţa unor
interpreţi cu talent, de a-şi împodobi, de a înfrumuseţa cântecele interpretate
de ei, pare a fi una dintre caracteristicile fundamentale ale creaţiei
artistice anonime. După Tudor Vianu „activitatea artistică decurge dintr-un
impuls primitiv al sufletului care n-are nevoie de invocarea altor condiţii
pentru a ne explica apariţia lui”, iar Lucian Blaga, mai explicit şi mai
aplicat, conchide: „Pe baza ornamenticii pe care arta populară de pretutindeni
ne-o aşterne ca pe un dar la picioare, se poate proceda la un fel de grafologie
colectivă, în stare să ne releve aspecte dintre cele mai ascunse ale duhului
unei populaţii”.
Din punct de vedere muzical,
ornamentica a fost şi este strâns legată de două dintre caracteristicile
specifice muzicii populare: improvizaţia şi variaţia. Béla Bartók a comentat în
studiile sale, după o formulare a şcolii germane, despre un <<instinct de
variaţie>> (Variationstrieb),
iar Constantin Brăiloiu, după ce a subliniat ideea că „uneori variaţiile depind
de starea sufletească a interpretului”, a mai spus că în vederea studierii
tehnicii vocale atât de particulare, cu alunecările acelea ale vocii, cu
ornamentica ei curioasă este nevoie de sprijinul unor ştiinţe anexe: filologia,
estetica; de aceea este necesar a se întocmi – odată cu cercetările de
teren – un scurt tratat de estetică muzicală.
MIEREANU,
Paul
Profesor metodist, gradul didactic I, Colegiul
Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum” Sibiu
Educaţie muzicală și meloterapie în învăţământul special
integrat
Musical education
made in an active manner alongside affective needs, knowledge of itself and the
others, and social relationships and integration are essential for children of
all ages with or without special needs. In this paper I propose a model of a
musical education lesson with therapeutic elements. The model lesson is based
on classroom research at gymnasium level, on a sample with both categories of
children, regular and with special needs.
The lesson is structured on three sections of 15 minutes long. First
section is reserved to self-knowledge and relation with the body, and also to
improving the relationship with the
classmates by using special songs and dancing movements. The second section is
dedicated to a song learning and it involves the participation of all children
(together or in small groups) and the use of musical instruments for rhythm
development. The last is kept for music therapy and involves the use of
specific exercises and instrumental and/or vocal improvisation with outstanding
effects on children. The purpose of the research is to notice and to help
children with special needs to integrate in mass education in order to obtain
medium to high school performances and a more relaxed behavior during the
educational activity. All these are done using didactical methods such as
didactical play, active music therapy, and vocal and rhythmic improvisation,
and didactical means: percussion instruments, wind instruments and pseudo
musical instruments.
TUNDE,
Jeddy Maria
Profesor
metodist, gradul didactic I, Colegiul Naţional „Alexandru
Papiu Ilarian”, Şcoala Gimnazială „Mihai
Viteazul” Tîrgu-Mureş
Metode
active / interactive aplicabile
în orele de educaţie muzicală. Valenţe instructiv – educative
Prin
învăţarea activă, creativitatea se poate dezvolta şi manifesta deplin prin
studiul elementelor de limbaj muzical şi al modalităţilor de expresie în cadrul
orelor de educaţie muzicală . Ceea
ce mă preocupă este cultivarea spiritului creativ al elevilor prin muzică şi în
aceeaşi măsură apropierea elevilor de această disciplină.
Astfel
în prezenta lucrare mi-am propus: abordarea novatoare în didactica educaţiei
muzicale, determinată de elementele de noutate impuse de curricula în vigoare;
optimizarea demersului didactic prin centrarea atenţiei pe elev şi pe
interesele acestuia; mutarea centrului
de greutate pe latura ludică în activităţile practice, cu accent pe atingerea
competenţelor şi nu pe parcurgerea unor conţinuturi.
BUZILĂ,
Livia
Doctorand,
Universitatea
Petru Maior, Tîrgu-Mureș
Corespondențe audio-vizuale în poezia simbolistă
În
procesul complex al reflectării realității în simbol, stabilirea de analogii
între senzații, emoții, imagini și idei devine inevitabilă. Simbolul constituie
un mediu excepțional de transmutație al tuturor datelor senzoriale, afective și
ideologice care animă conștiința poetului. Estetica simbolistă a făcut un caz
deosebit de aceste corespondențe, iar poezia simbolistă le-a
practicat pe scară întinsă. În acest studiu, mă voi rezuma doar la
corespondențele audio-vizuale din
poezia
simbolistă, respectiv la rolul pe care l-a jucat muzica în această poezie.
Potrivit
simboliștilor, limbajul trebuia să fie
un instrument de creație și descoperire a lumii și a propriei noastre ființe și
nu doar un simplu mijloc de comunicare sau de expresie. Eforturile
simboliștilor s-au îndreptat înspre constituirea unui limbaj poetic în care să
existe dubla deschidere a cuvântului spre microcosm și macrocosm. Potrivit lui
Zina Molcuț, eforturile simboliștilor s-au canalizat spre o cât mai accentuată
restructurare și reîncărcare muzicală a cuvântului, deoarece prin cuvântul
muzical ei vizau, de fapt, Verbul cu
o dublă deschidere: spre cosmos, el captând acele ,,ritmuri și armonii
comandând vieții pe pământ’’, cât și spre straturile cele mai profunde ale
eului, ca o sondă adâncită în natura nonverbală a ființei, în spațiul abisal al
conștiinței, în acea căutare obsedantă a autenticității și integralității
ființei noastre.
SOMEȘAN (Cerghizan), Andreea-Sanda
Profesor învățământ preșcolar, Grad didactic II, Școala Gimnazială ,,Dacia", Tîrgu-Mureș
Don Juan sau Mitul Baroc al
Renașterii
Încercarea de definire exactă a
mitului cu un singur concept nu este posibilă, lucru dovedit de-a lungul numeroaselor
cercetări întreprinse de specialişti în mitologie, mit-analiză sau pur şi
simplu istorie a religiilor. Complexitatea mitului ca realitate spirituală nu
permite o abordare unilaterală, iar acest lucru se datorează în primul rând
funcţiilor îndeplinite de mit de-a lungul evoluţiei sale istorice. Cum este
posibilă atunci înscrierea “mitului Don Juan” în categoria miturilor clasice,
așa cum au fost ele definite și clasate de Mircea Eliade?
Mircea Eliade considera că mitul trebuie să facă
referire la un timp sacru al începuturilor, înaintea oricărei ere istorice. Don
Juan are însă autor și nici nu implică vreo referire la timpuri sacre. Don Juan
nu este nici măcar o redimensionare sau parodiere a vreunui mit antic, cum s-a
întâmplat în cazul personajelor: Ulisse, Prometeu, Sisif, etc. Don Juan sau
alter-egoul său “Casanova” a fost inventat probabil dintr-o încercare de
emancipare a Spaniei secolului XVII, de sub rigorile dogmatice prea apăsătoare
şi rigide ale catolicismului.În
personalitatea Don Juan se întrevede şi un mic “sâmbure nihilistic”, o infimă
anticipare a “omului revoltat” (Camus) sau a “existenţei absurde” valorificată
din plin de dramaturgia secolului XX.
